Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Guvernul renunţă la 179 de taxe

Aflată vineri în vizită la Galaţi, Graţiela Iordache, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la sediul PD-L, că începând cu 15 iunie vor fi eliminate şi reduse 179 de taxe. Aceasta a recunoscut însă că nivelul fiscalităţii în România rămâne unul ridicat, iar din acest motiv se va iniţia o nouă etapă de reducere a unor taxe similare.

"Până pe 15 iunie vor fi eliminate şi reduse 179 de taxe. Inventarul lor a fost deja făcut şi s-a încheiat în 15 mai. Este vorba despre taxe aflate în zona parafiscalităţii, dar trebuie spus că mai rămân în continuare 310 astfel de taxe, deci este încă un nivel foarte ridicat din punctul de vedere al Ministerului de Finanţe. Vom iniţia totuşi şi o a doua etapă de reduceri a impozitelor. Deocamdată, de la 15 iunie, agenţii economici români şi contribiuabilii vor avea de plătit mai puţine taxe", a declarat secretarul de stat.

Aceasta a completat spunând că majoritatea taxelor la care se renunţă sunt cele impuse prin agenţiile din zona Ministerului Mediului, a Ministerului Administraţiei şi Internelor, a Ministerului Economiei, dar nu a făcut precizări exacte.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TN

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.