Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

ArcelorMittal introduce în România săptămâna de lucru de patru zile

Într-un comunicat de presă transmis de Arcelor Mittal România, conducerea societăţii motivează că din cauza înrăutăţirii situaţiei pieţei, firma este forţată să-şi adapteze temporar operaţiunile. Astfel, în octombrie, angajaţii fabricii de ţevi Arcelor Mittal din Roman vor lucra doar patru zile pe săptămână. Măsura s-ar putea prelungi şi în noiembrie, dacă volumul comenzilor rămâne scăzut.

La fabrica de ţevi din Roman sunt vremuri tot mai grele, după ce, la începutul anului, conducerea fabricii a fost nevoită să trimită personalul în concediu, deoarece nu era de lucru. 

Unitatea din Roman, care produce ţevi în special pentru sectorul de petrol şi gaze, se confruntă cu un volum redus de comenzi şi cu diminuarea severă a preţurilor din cauza crizei ţiţeiului, precum şi cu încetinirea ritmului proiectelor. Aşa cum era de aşteptat, angajaţii societăţii sunt extrem de nemulţumiţi de acestă măsură, prin care li se vor reduce considerabil salariile.

Fabrica de ţevi de la Roman face parte din grupul Arcelor Mittal, lider în industria oţelului, cu activitate în peste 60 de ţări.

În România, compania mai deţine fabrici la Galaţi şi Hunedoara, fostele combinate siderurgice, la Iaşi, un operator portuar la Galaţi şi o companie de construcţii.

Citeşte şi: Pierderi de 110 milioane de euro la COMBINATUL siderurgic ArcelorMittal Galaţi

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.