BANI pentru dezvoltarea zonei PESCĂREŞTI. CÂT va fi COTIZAŢIA Consiliului Judeţului Galaţi
Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi se pregăteşte să aloce Asociaţiei de Dezvoltare Durabilă „Prut-Dunăre”, în cadrul căreia instituţia publică este membru fondator, nu mai puţin de 75.000 de lei, în scopul implementării strategiei de dezvoltare a zonei pescăreşti, se arată într-un proiect de hotărâre iniţiat de vicepreşedintele Cornel Hamza. Banii, conform documentului oficial, reprezintă cotizaţia pe care CJ trebuie să o suporte în acest an, din bugetul propriu.
Asociaţia a fost înfiinţată ca urmare a implementării de către Camera Agricolă, în parteneriat cu CJ, a proiectului „Grup de lucru pentru gestionarea durabilă a fondului piscicol în judeţul Galaţi, zona pescărească Lunca Prutului Inferior - Dunărea Inferioară Mila 76”. Din asociaţie fac parte mai multe instituţii publice şi ONG-uri din Galaţi şi Brăila.
Conform reprezentanţilor CJ, în cadrul Axei 4 a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă „Dunăre-Prut” Galaţi are în curs de implementare strategia de dezvoltare a zonei pescăreşti Prut-Dunăre, cu o valoare totală a grantului de 5.826.090 de euro şi un cost eligibil de 7.766.423 de euro. Aceştia au precizat că, până în prezent, au fost contractate 37 de proiecte, de peste trei milioane de euro, iar printre beneficiari se află şi instituţii aflate în subordinea CJ, precum Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Serviciul Public Judeţean de Administrare a Domeniului Public şi Privat şi Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.