Mai bine de două milioane de numere de telefon au fost portate
Conform datelor furnizate de către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), din 2008 şi până acum au fost portate 1,8 milioane de numere de telefon mobil de la un operator la altul. Asta înseamnă că 8,3 la sută din totalul numerelor de telefon au fost portate măcar o dată, cele mai multe astfel de operaţiuni fiind făcute către operatorii Vodafone şi Orange.
"În cei şapte ani de la lansarea procesului de portabilitate în România, 2.327.058 de numere de telefon şi-au schimbat operatorul, dar nu şi utilizatorul. Dintre aceştia, 1.798.488 sunt numere de telefon mobil, iar restul de 528.570 sunt numere de telefon fix", informează ANCOM.
Aceste statistici sunt în continuă creştere, având în vedere că de la 1 ianuarie şi până la finalul lunii octombrie 2015 s-au portat 554.985 de numere, faţă de 564.648 în 2014. Dintre acestea, aproape 90 la sută sunt numere de telefonie mobilă, adică 494.387.
Dintre acestea, aproape jumătate au fost portate în rețeaua RCS & RDS - 233.546, în timp ce Vodafone a primit 111.170 de noi utilizatori, Orange - 83.520, Telekom Romania Mobile Communications - 55.436, iar Telekom Romania Communications - 10.691.
Portarea numerelor de telefonie fixă şi mobilă este posibilă în România de pe 21 octombrie 2008.
Sursa foto: agora.md





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.