Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CET Galaţi a suplimentat PRODUCŢIA DE ENERGIE, din cauza secetei şi a consumului ridicat

Electrocentrale Galaţi a suplimentat, de miercuri seară, producţia de energie electrică pentru sistemul energetic naţional, în urma unui ordin de pornire a unui nou grup, emis de Dispeceratul Energetic Naţional, valabil până joi noaptea, la ora 24,00.

"Miercuri seară, societatea noastră a primit ordin de pornire a unui grup nou, pentru ca astfel Electrocentrale să livreze o cantitate suplimentară de energie în sistemul energetic naţional. Este vorba despre o producţie suplimentară de 40 de MWh, care se adaugă la cea de 33 de MWh, cât livra CET în sistemul energetic naţional, până la recepţionarea ordinului, astfel ajutând la echilibrarea sistemului energetic naţional", ne-a declarat Sinan Mustafa, administratorul special al Electrocentrale. Reprezentantul CET a afirmat că, pentru energia electrică suplimentară, Electrocentrale a folosit drept combustibil păcura din rezerva de stat pe care o deţine, în timp ce pentru producţia de zi cu zi foloseşte gaz metan, livrat de companiile Romgaz şi Transgaz.

"Aveam un stoc-tampon pe care l-am folosit, urmând ca, în cazul în care ordinul va fi prelungit, să achiziţionăm păcură de pe piaţă", a precizat Sinan Mustafa, care a afirmat totodată că, potrivit informaţiilor pe care le deţine, o tonă de păcură este tranzacţionată cu până la 700 de lei (fără TVA).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.