Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

SUBVENȚIILE ar putea întârzia până la toamnă

Mai mulţi fermieri care au participat, în aceste zile, la negocierile cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), privind ritmul în care se plătesc subvenţiile, au declarat că, din calculele lor, statul nu va reuşi să vireze toţi banii pe care îi datorează fermierilor până la finele acestei luni. Mai exact, susţin fermierii respectivi - printre care şi președintele Asociației Crescătorilor de Bălțată Românească din România, Zoltan Haler - doar circa 2.000 de fermieri şi-ar primi banii, în fiecare zi. Iar acest ritm ar fi prea lent pentru ca plăţile să se poată termina până la începutul lui septembrie.

Potrivit regulamentelor europene, subvenţiile ar fi trebuit plătite integral până la data de 30 iunie. Deşi nimeni nu şi-o doreşte, statul român ar putea fi penalizat, la acest moment, pentru întârziere.

În condiţiile în care comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, a declarat că din octombrie statele membre pot da, din nou, avansuri din subvenţii, statul român nu e sigur, la acest moment, nici măcar dacă va fi apucat să le plătească pe cele de anul trecut, până la momentul respectiv. Iar tensiunile cresc pe zi ce trece.

Deja, în faţa MADR, doi fermieri, Costel Caracaş din Ilfov şi Adrian Vlad din Argeş sunt în greva foamei, de luni, de la orele prânzului. Ce va fi cu siguranţă, în agricultură, nimeni n-ar putea spune, mai ales acum că şi seceta începe să creeze probleme în câmp… Probleme serioase întâmpină, bineînţeles, şi gălăţenii ale căror terenuri au fost la control şi supracontrol, la APIA, şi care încă n-au văzut niciun chior din subvenţie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.