Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Câmpurile au prioritate la întocmirea CADASTRULUI

Primăriile din Galaţi pot cere, începând de astăzi, bani pentru cadastrarea terenurilor agricole. Potrivit unor informaţii vehiculate de presa centrală, dar neconfirmate, încă, de ANCPI, fiecare primărie poate primi până la 135.000 de lei. E greu de spus acum dacă aceşti bani vor fi sau nu suficienţi pentru finalizarea cadastrării, pe fiecare localitate în parte. Multe depind aici şi de cât din treabă au rezolvat deja autorităţile şi proprietarii de imobile. Şi la fel de multe depind de momentul în care vor veni, efectiv, banii.

La finele lunii iunie, Guvernul a adoptat OUG 35/2016, potrivit căreia cadastrarea, în genere, este o prioritate, iar cea care trebuie realizată cu prioritate este cea a “imobilelor situate în extravilan, pentru ca România să beneficieze de alocările financiare de la Uniunea Europeană, fapt ce impune luarea tuturor măsurilor necesare pentru derularea fondurilor destinate finanţării Politicii Agricole Comune şi pentru a asigura o capacitate ridicată de absorbţie a acestor fonduri”.

De realizarea cadastrului - care ar trebui să fie gata, cel mai târziu, în 2023 - va depinde acordarea de subvenţii către fermieri. Şi tot cadastrul ar putea înlesni  comasarea terenurilor agricole şi, deci, creşterea productivităţii, la hectar. Sigur că nici la oraş n-ar fi cadastrarea tocmai inutilă…

Potrivit ANCPI, până la acest moment, nici un sfert de ţară nu are măsurătorile cadastrale la zi. Mai exact, sunt înscrise în sistemul informatic integrat de cadastru şi carte funciară 8.954.581 imobile, reprezentând 22,39 la sută din total. Ritmul de înregistrare este, însă, în creştere, informează ANPCI.

„În primele șase luni ale anului 2016 au fost înregistrate, la nivel național, 456.070 de tranzacții imobiliare, cu peste 40.000 mai multe față de perioada ianuarie-iunie 2015”, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.