Creditul în valută garantat imobiliar se poate converti oricând
Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică OUG 50/2010 şi potrivit căruia creditele contractate în monedă străină vor putea fi convertite în orice moment, la cererea consumatorilor. Regula se va aplica, însă, numai în cazul contractelor de credit garantate cu bunuri imobile. Prevederile noii legi vor intra în vigoare la zece zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Cine ia un împrumut în valută va avea dreptul să ceară în scris, în orice moment, convertirea creditului într-o monedă alternativă: „Creditorul se asigură că, în cazul în care un contract de credit se referă la un împrumut în valută, contractul prevede dreptul consumatorului de a putea converti, oricând pe parcursul relaţiei contractuale, contractul de credit într-o monedă alternativă”, se mai arată în proiectul de lege adoptat de Guvern.
Dacă persoana împrumutată cere conversia, creditorii nu vor putea impune restricţii şi sunt obligaţi să îi pună la dispoziţie cel puţin ofertele existente pe piaţă la momentul înaintării cererii. Oferta creditorilor va fi transmisă consumatorilor în maximum 15 zile calendaristice de la înregistrarea solicitării de convertire a creditului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.