ArcelorMittal Galaţi a început folosirea cocsului adus din Polonia
Deşi au trecut săptămâni bune de când la combinatul siderurgic gălăţean se aduce cocs de la ZKZ, din Polonia, abia ieri, 28 iulie, reprezentanţii companiei au transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia anunţă oficial acest lucru.
"ArcelorMittal Galaţi anunţă că a început să utilizeze cocs importat de la un combinat al grupului, din Polonia. Transportul primelor cantităţi de cocs a fost asigurat deopotrivă cu barje şi pe calea ferată", se arată în acest comunicat de presă.
Reprezentanţii companiei mai susţin şi că noul flux de aprovizionare asigură o competitivitate crescută pentru operaţiunile companiei şi îşi susţin afirmaţia spunând că acest lucru este posibil datorită calităţii ridicate a cocsului şi preţurilor mai mici.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.