Nici măcar un gălăţean din cinci nu şi-a asigurat casa
Imediat ce vine vorba despre un cutremur, ne aducem aminte că trebuie ne asigurăm locuinţele împotriva dezastrelor naturale. Cu toate acestea, nu ne încheiem poliţe. La începutul lunii trecute, pentru doar 18,39 la sută dintre locuinţele din Galaţi era încheiată o poliţă de asigurare obligatorie, în valoare de 10 sau de 20 de euro pe an, în funcţie de tipul imobilului. Era vorba, concret, despre 42.751 de locuinţe asigurate. O arată datele statistice al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), potrivit cărora lucrurile au stat şi mai rău. Mai exact, anul trecut, la începutul lunii februarie, erau protejate cu 2.296 de locuinţe mai puţin. În baza poliţei de asigurare obligatorie, proprietarul casei asigurate poate încasa prime maxime de 10.000, respectiv, 20.000 de euro, în caz de avarie totală după cutremur, inundaţie sau alunecare de teren.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.