Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Afacere pierdută de Damen Galaţi | Guvernul va abroga actul normativ privind corvetele militare

În şedinţa de astăzi, 17 martie, Guvernul Grindeanu va emite un act normativ prin care fi abrogată hotărârea Guvernului Cioloş în urma căreia România urma să cumpere patru corvete olandeze, fabricate la Galaţi, afacere de 1,6 miliarde de euro.
"La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 906 din 29 noiembrie 2016 privind aprobarea circumstanţelor şi procedurii specifice aferente programului strategic de înzestrare "Corvetă multifuncţională", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1034 din 22 decembrie 2016, se abrogă", se arată în proiectul de act normativ care va fi adoptat de Guvern.
Principala problemă pare a fi legalitatea în care a fot adoptată această hotărâre de către guvernul Cioloş. "Trebuia să existe înainte un memorandum care să fie aprobat în Parlament. Orice investiţie în acest domeniu mai mare de 100 de milioane de euro trebuie aprobată de către Parlament, deci paşii sunt cât se poate de clari. Se abrogă, se merge cu memorandum în Parlament. Parlamentul aprobă sau nu, după care se vine în Guvern cu o hotărâre de guvern de acest tip. Nu s-au respectat acei paşi, tocmai de aceea trebuie să abrogăm această hotărâre de guvern" a spus Sorin Grindeanu.

Posibilitate de reluare 

Săptămâna aceasta, liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat că procedura pentru achiziţia corvetelor militare ar putea fi reluată de către cabinetul Grindeanu. "Un memorandum adoptat de Guvern, urmat de aprobarea Parlamentului şi emiterea unei hotărâri de guvern care finalizează eventual un dialog competitiv. Rezultatul final nu îl ştie nimeni", a mai spus Dragnea. Acesta a spus că, dacă guvernul condus de Sorin Grindeanu va dori, va putea relua procedura, urmând toţi paşii legali. 
În urma acestei hotărâri, Şantierul Naval din Galaţi pierde un proiect de 1,6 miliarde de euro, care urma să se întindă pe durata a şapte ani.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.