Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ziua Întreprinzătorilor, sărbătorită şi la Galaţi

În cadrul „Săptămânii Europene a IMM-urilor”, Patronatul IMM-urilor Galaţi şi Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) vor organiza, pe 20 mai, la Galaţi, o serie de manifestări menite să marcheze „Ziua Întreprinzătorilor din România”.
Prima pe agenda zilei, de la ora 9,30 la Sala Auditorium a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, va fi Conferinţa „Oportunităţi de Investiţii pentru Europa”, lansată de patronate în parteneriat cu Primăria şi CJ Galaţi, Centrul Europe Direct, Universitatea Danubius, Asociaţia Universităţilor Asia-Pacific (AUAP). Printre temele abordate se vor număra posibilităţile de finanţare şi promovare a proiectelor prin Fondul European pentru Investiţii Strategice (FEIS) – cunoscut şi sub denumirea de „Planul Juncker”, dar şi modalităţile prin care mediul academic poate contribui la derularea unor proiecte importante pentru mediul de afaceri.
În partea a doua zilei, la Teatrul Muzical „Nae Leonard” se va desfăşura, cu începere de la 19,30, o gală festivă dedicată întreprinzătorilor gălăţeni, din care nu vor lipsi alocuţiunile menite să marcheze cele mai bune rezultate ale IMM-urilor gălăţene, un spectacol extraordinar realizat în colaborare cu „Brio Sonores” şi un dineu.        

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.