Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

EDITORIAL

5159 articole RSS

Podul

Ieri m-am surprins holbându-mă la televizor din picioare. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată. O oră am stat cu fălcile încleştate, privind la revolta care se întâmpla la Chişinău. Mă gândeam la tot fel...

Dintr-o închisoare în alta

Încă mai am uimiri. Cred că sunt defectă. Mie omul încă mi se pare important, încă am impresia că individul, aşa trecător cum este el prin această lume, trebuie să se bucure de respectul celor din jur...

Cade ţara pe noi

Poate din cauza acestei perioade de criză în care zilele se numără în şansa de a avea (încă) un loc de muncă stabil, poate din pricina vieţii politice, a cărei curgere se socoteşte în câte zile mai su...

DNA! Forza DNA!

În general o ducem bine în Săptămâna Mare. Ne facem bagajele să plecăm în mini-vacanţa de Paşti – unii. Rupem magazinele, ne burduşim frigiderele, feluri multe de mâncare – alţii. Ne uităm la ştiri, c...

Fantezii exotice

În sfârşit s-a făcut ceva vizibil la Galaţi. Avem palmieri. Serios acum, ce nevoie aveam noi de palmieri pe Brăilei? Ezit între ironie şi cuvinte dure. Nici nu ştiu cum se poate comenta o astfel de şt...

Cu ochii gândului

Mă întreb deseori dacă sărbătorile ne aduc mai aproape unii de ceilalţi sau, din contră, ne despart. Mă uit în jur şi mă minunez că descoperim turistic mănăstirile, ca pe o alternativă la masa din fam...

Brand de ţară electorală

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mi-am văzut preşedintele, la malul mării, făcând baie (de mulţime), când am privit-o pe doamna Udrea, plângând de bucurie la concertul lui Gheorghe Zamfir şi pe Fl...

Sărbătoarea. Care este!

Ne scăldăm în sărbători mai ceva ca în cada personală. Acolo, apometrele ne doboară avântul. Cu respectarea spiritului sărbătoresc stăm ceva mai economic, din motive de neatenţie. Graba strică treaba ...

Cine ne apără?

Trecând peste graba cu care unii au avansat ideea că prin parcările oraşului se împuşcă precum în Vestul sălbatic, incidentul petrecut sâmbătă la Galaţi ridică în continuare numeroase semne de întreba...

Legea junglei de cartier

De ce ne-om tot mira atât? Imaginile ca acelea calificate de prezentatorii tv - cele cu bătaia lui Eugen Preda, mai celebru acum decât Marin Preda - drept „şocante” se petrec aproape  zilnic, în difer...

Fără cuvinte

Spuneam recent că nu mă mai miră nimic. Greşit! Faptul că trăiesc într-o societate care muţeşte pe zi ce trece nu mi se pare normal şi continuă să mă uimească. Mai ales că pe la colţuri de stradă, pri...

Lupul gripei porcine

Ca jurnalist, nu sunt de acord cu strategia de captare a interesului cititorului sau a telespectatorului prin inducerea sentimentului de pericol iminent. Mai zilele trecute, o colegă de breaslă, afect...

Români pentru români

Brâncuşi, celebrul sculptor care a schimbat arta plastică aşa cum Moise a despicat apele mării, figura într-un dicţionar on-line drept „artist francez, de origine rusă”! Şi ce? Dacă avea barbă a la To...

Somnul Învăţământului naşte politruci!

Preşedintele Băsescu şi-a cerut scuze, adică şi-a asumat „eroarea” de a fi promulgat legea de mărire a salariilor profesorilor. Banii chiar nu pot fi alocaţi, că nu sunt, plus că ar stârni o avalanşă ...

Triumful prostiei

Într-un subiect s-a strecurat o greşeală. Explicaţiile de după teza unică de limba şi literatura română, faptul că însuşi reprezentantul ministerului de resort a asigurat populaţia adultă şi de vârstă...

La nimereală, spre Europa

Campania pentru alegerile europarlamentare a demarat pe nesimţite. Cine a sesizat până acum faptul că ne aflăm, teoretic vorbind, în mijlocul unei competiţii electorale? Lupta care, chipurile, se desf...

Nesimţitul de birou

Această specie, care, din păcate, nu se află în niciun caz pe cale de dispariţie (ci, din contră, pe cale de extindere, în ritm de pandemie), se găseşte din belşug la noi în ţară. El se poate întâlni,...

Iepuraşi şi pălărieri

Cu cât trece mai mult timp de la momentul zero (decembrie 1989). cu atât mai mult ne miră, scandalizează, dezgustă certurile, şicanele, săpăturile şi toate celelalte îndeletniciri de mare angajament a...

Diplomaţia informează România

Preşedintele României a plecat ieri în Franţa. De la latin la latin, ne aşteptăm ca şi această descindere, făcută la invitaţia preşedintelui Sarkozi, să aibă parte de declaraţii de-a dreptul literare,...

De algocalmin

Doamne, iartă-mă, dacă mai înţeleg ceva! Vine Vadim cu Mercedesul la Galaţi şi, după ce-şi ridică poalele (verbal comportamentale) peste cap în piaţă, ne dă coşmaruri cu o conspiraţie internaţională c...