Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

EDITORIAL

5159 articole RSS

Salarizare pentru căţei

Nebunia asta cu salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice ar mai putea ţine încă un mandat, pentru că face audienţă şi ţine electoratul treaz. Ar mai putea fi discuţii, legi şi nor...

Burj Dubai şi Mall-Parlament

O idee strălucită îşi face loc în dezbaterile noastre. Năstase dixit şi Prigoană confirmă: Palatul Parlamentului este pe cale să-şi schimbe destinaţia. Propunere, încă în stadiul de proiect, este ca p...

Românul, ca maimuţa

Vine cineva din America şi povesteşte perplex cum ştiu cei de peste Ocean să plătească atunci când greşesc. Uite, aşa de clare sunt regulile şi de mari amenzile, că vai de capul lor dacă nu se conform...

Vânătoarea de vrăjitoare fiscale

N-a fost perioadă dificilă din punct de vedere economic, de la Revoluţie încoace, în care brusc să nu se fi pus în discuţie supra-impozitarea veniturilor din drepturi de autor. Ca şi când banii creato...

Nu e vorba despre greci

Dacă românul a devenit expert la ceva, în ultimii douăzeci de ani, atunci acel ceva este băgatul capului în nisip, precum struţul. Pe principiul „nouă n-o să ni se întâmple, că suntem mai cu moţ”, rom...

Bun simţ expirat

O fi sau nu dovadă de nostalgie, dar nu mă pot abţine să nu constat cu amărăciune că toată acea campanie a României bunulu-simţ a murit o dată cu pierderea cursei electorale de către candidatul PNL la...

Pentru că e criză

N-am înţeles dacă cele 15.000 de cadre didactice care dispar din învăţământ în acest an reprezintă un început de reformă în domeniu sau pur şi simplu înseamnă o reducere a cheltuielilor. Înclin să cre...

Iarna nu-i ca ţara

Suntem acum, în aceste cumplite zile, o naţiune istovită de cârnaţi plini de colesterol şi de vin care cade greu la ficat! Ce n-au reuşit până acu’ să ne facă, adică să ne omoare, E-urile alimentare, ...

Se caută un cal

După nebunia electorală a acestui sfârşit de an şi între două pahare de vin de Crăciun a fost chiar amuzant să vezi că dacă politică nu e, nimic nu e. Asta, vorbind la modul ironic; ori aţi crezut că ...

S-o facem lată!

Poate că ţara e veselă şi numai eu sunt depresivă. Poate că ţara e îndestulată şi numai mie mi se pare că a fost un Crăciun mai sărac decât altele. Poate că românii sunt în siguranţă şi doar eu am văz...

Porno Franco

Galaţiul apare frecvent la ştiri. O crimă rurală desprinsă dintr-un amor gospodăresc şi violul unei doamne în vârstă, la pachet cu auto-sugrumarea agresorului care mai era şi minor. Le ştiţi, sunt foa...

Ziua lui băi tată

* “Am un isnaf de la ţară bun prietin, care crede orbeşte în ce-i spun eu, mai cu seamă atunci când îi convine să crează” (I.L. Caragiale - “Politică înaltă, 1899) * Oameni de onoare, băi tată! Mioriţ...

Puţin le pasă!

Acum, la ora 14,30, când scriu aceste rânduri, la Vameş sunt încă oameni care stau blocaţi în maşini de aseară, de la ora 20. Veţi găsi în ziar suficiente date ca să vă lămuriţi cum a fost posibil ace...

Cercul omeniei

Când am publicat un caz umanitar, e vorba despre un băiat bolnav de leucemie, o bătrână de aproape 80 de ani a venit la redacţie să aducă din pensia ei de 400 de lei o sută pentru a contribui la trata...

Ei sau noi?

Ţara tuturor posibilităţilor, asta suntem. Dar şi a tuturor imposibilităţilor. Pentru că nu-ţi vine să crezi ce auzi şi ce vezi. Nici nu mai contează cine a pierdut şi cine a câştigat această luptă a ...

Haz de necaz

Că românul s-a născut poet, o ştiam cu toţii. După cum ştiam şi că e mare meşter la inventat, spus şi transmis bancuri, cu cât mai deochiate, cu atât mai bine. Uşurinţa cu care face românul haz de nec...

Scandalul continuă

Votul nostru pentru preşedinte s-a transformat într-o luptă surdă. Care pe care. Portocalii şi roşiii. Băsescienii şi geonarii. Adepţii unui singur om şi cei ai unei coaliţii. O mare de oameni care şi...

Lege după ureche

Acum câteva zile, o amică îmi spune că a renunţat să mai urmărească ştirile de vreun an. M-am uitat fix la ea, convinsă că în următoarele minute se va dezintegra, pentru că o persoană care nu este pus...

Ce ne costă să votăm?

Chiar, ce ne costă să votăm? Tot ieşim duminică din casă! Chiar nu ne place un candidat mai mult decât celălalt? Dacă nu votezi tu, care te ştii om cumpătat, vor vota fanaticii ăia, da? Că ei votează ...

Şantajaţi electoral

Gata! Mai avem doar foarte puţin şi se va isprăvi cu acest bâlci de doi bani! Dacă, până ieri, românii cărora încă le pasă în ce fel de ţară trăiesc au mai avut ceva dubii, după confruntarea televizat...