Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

EDITORIAL

5159 articole RSS

Ţara lui badea Patapievici

Dacă doar una dintre doagele unui butoi este mai scurtă, nivelul apei se ridică numai până la nivelul doagei cu pricina. Nivelul culturii scade până la cei… într-o doagă atunci când de politică se ocu...

Motanul cu covrigi în coadă

Ar trebui să plutim de fericire. Le ştim pe toate. Suntem doctori în păreri şi campioni la dat cu sfatul în capul concetăţenilor. De la vlădică la opincă toată lumea e informată mai ceva ca organele c...

Senzaţional! Delirul de la miezul nopţii

Ieri dimineaţă, pe când cocoşii îşi antrenau găinile să cotcodăcească începutul unei noi zile în infernul crizei economice autohtone, premierul boc s-a ivit în emisiile programelor de ştiri, la concur...

Transparenţă fără cap şi fără coadă

Nu am să vorbesc nici despre fiţele doamnei Udrea în faţa comisiei Organ (să mă scuzaţi de greşeala de tehnoredactare, dar am văzut că se iartă!), nici despre apropiata rupere a coaliţiei de guvernămâ...

Preşedintele unei ţări ploioase

Suntem o democraţie meteorologică: dacă este destul de călduţ şi bate vântul cât să ne bucurăm de plajă sau de mititei de munte, politica mai poa’ să aştepte! Dacă ne bate soarele-n cap, suntem şi noi...

Fierbătoarele ne pot scoate din criză

Cel mai tare indicator economic al preşedintelui Traian Băsescu este  consumul de energie electrică. Îl sună zilnic pe Videanu, după propriile sale declaraţii, că tot e ministrul Economiei, şi îl într...

Ţara proiectelor fără sfârşit

"Proiect" a ajuns să fie unul dintre cele mai utilizate cuvinte în limba română după ce incapacitatea celor care ne-au tot condus de vreo douăzeci de ani încoace a nimicit conceptul de lucru făcut. În...

Despre încredere. Limitată

Articolul publicat marţi de "Viaţa liberă", „Grad de încredere limitat” pentru Universitatea „Danubius” , legat de gradul de încredere limitat obţinut de „Danubius” din partea Agenţiei Române pentru A...

Guvernul măsoară, primarii taie

Dacă Legislativul ţării decide, fie prin lege, fie prin ordonanţă de guvern, vreo modificare care să aibă atingere  unui proces politic aflat în curs de desfăşurare, sau care urmează să se desfăşoare ...

Oraşul experimental

M-aş bucura să găsesc, în ditamai oraşul, măcar o zonă, o străduţă sau o alee bună, cum se zice în popor, „de leac”, sau „de sămânţă”. Adică un loc în care asfaltul să stea în poziţie de drepţi pe spa...

Lupii tineri şi nesimţiţi

Cine aştepta schimbarea clasei politice cu speranţa că primenirea pionierească are să stârpească elefanţii balerini din magazinul cu porţelanuri mioritice are îndeajuns de multe motive să îşi scrijele...

Da’ cu nucul ce-aţi avut ?

Deunăzi, puştiul meu, elev de şcoală primară, m-a întrebat ce înseamnă „neaoş”. Luat cu alte treburi, i-am explicat sensul cuvântului, pe scurt, ca în dicţionar. Nu peste mult timp însă aveam să reali...

Fabrica de fraieri

De când tot ce suflă în ţara asta are parfum de campanie electorală, şi scandalul şi chindiile, discuţia preferată a românilor este politica. Cei mai mulţi s-au cam săturat însă de partide şi de guriş...

Prima casă, ultima şarlatanie

„Prima casă” e ultima mare şarlatanie electorală promovată în mod excesiv, imprudent şi aiuristic prin televizoare. Pun rămăşag pe orice că programul nu va ajuta niciun român cu venituri medii să poat...

România lor

Sunt doar un simplu spectator.  Nu pot să o judec pe Ridzi, nu pot să o critic pe Udrea. Pot doar să ascult comentariile de la Tv. La teve niciodată nu aud lucruri bune. Orice  face un politician nu e...

Huo şi… la gară!

Zilele trecute urmăream cu interes cum nişte mari comentatori şi oameni politici – mă rog, cei pe care televiziunile îi mai găsesc prin ţară în această perioadă de vacanţă – îşi dădeau cu părerea şi c...

Gogomănia guvernamentală

Huiduielile cu care au fost cadorisiţi câţiva lideri politici unora chiar le prind bine. Se face campanie şi din fluierături nu numai din băi de mulţime. Însă, oricâte vocalize ar face electoratul, el...

Murim cu euro de gât

Deturnată, în mod magistral aş putea spune, către huiduielile tinerilor de etnie maghiară la adresa preşedintelui Băsescu sau către ouăle clocite cu care era să fie lovită maşina premierului Boc, aten...

Obrazul şi consideraţia

Arta umilirii la români ar putea fi predată în şcoală. Măcar aşa am  beneficia de manuale, să învăţăm organizat,  şi am şti de mici cum putem întoarce şi celălalt obraz, tot ne batem toţi cu ortodoxis...

Isterie cu talon de pensie

Pe o căldură de peste 35 de grade (la umbră!), un bătrânel cu pălăriuţă pe cap şi sacoşa regulamentară agăţată de mână aştepta autobuzul, în staţie. Nu am ce face şi intru în vorbă cu dânsul. Nu spun ...