Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Studenţii de la Transfrontalieră învaţă să schieze la Predeal

Studenţii de la Facultatea Transfrontalieră de Ştiinţe Umaniste, Economice şi Inginereşti, înscrişi la Educaţie Fizică şi Sport, se pregătesc de schi. Ca în fiecare an, în perioada 15 ianuarie - 4 februarie, 58 de tineri de la anul I licenţă Educaţie Fizică, 46 de la anul I Master Loisir-Fitness şi 34 de la anul I Master Kinetoterapie la domiciliu vor merge pe pârtia de la Predeal să schieze. Timp de o săptămână, fiecare grupă va exersa acest sport alpin, pregătirea făcând parte din perioada de practică. "Îmbinăm utilul cu plăcutul. Sunt tineri din Chişinău care nu au fost niciodată la munte şi nu ştiu să schieze. Acum au această posibilitate, timp de o săptămână. În fiecare an, organizăm iarna astfel de cantonamente, vara studenţii noştri practicând înotul. Aşa e prevăzut în planul de învăţământ. Ei sunt încântaţi, învaţă un sport nou, vizitează România şi leagă prietenii", ne-a explicat conf. univ. dr. ing. Nicolae Diaconu, decanul de la Transfrontalieră. Cazarea şi masa studenţilor sunt asigurate de Universitate, din fondurile facultăţii.



Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.