„Masă sănătoasă” cu alimente expirate şi insecte în depozite, la Galaţi. Ce sancţiuni au fost aplicate

Sancțiuni contravenționale în valoare totală de 51.600 de lei au fost aplicate în urma controalelor efectuate în unitățile implicate în derularea Programului Național „Masă sănătoasă”, anunţă Instituţia Prefectului judeţului Galaţi.
„Controale de amploare în cele 40 de școli din Galați incluse în Programul «Masă sănătoasă»”, anunţam în ediţia din 30 septembrie 2026 a ziarului „Viaţa liberă”. La acel moment, prefectul județului Galați, George Toderașc, solicitase controale de amploare privind modul în care este preparată, transportată și distribuită hrana pentru cei aproximativ 15.000 de elevi din cele 40 de unități de învățământ incluse în Programul Național „Masă sănătoasă”.
Potrivit unui comunicat de presă, instituțiile cu atribuții de control din județul Galați au prezentat, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural de astăzi, 28 octombrie 2026, primele concluzii ale verificărilor efectuate în unitățile implicate în derularea Programului Național „Masă sănătoasă”. În urma controalelor realizate de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Galați (DSVSA), Direcția de Sănătate Publică Galați (DSP) și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Galați (CJPC), au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 51.600 de lei.
Deficienţe constatate de DSVSA
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Galați a verificat 59 de cantine și o unitate de catering. În urma controalelor, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.000 de lei.
Principalele deficiențe constatate au vizat nerespectarea normelor privind depozitarea produselor alimentare, ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a acestora, precum și încălcarea cerințelor referitoare la asigurarea trasabilității alimentelor pe parcursul etapelor de producție, prelucrare, distribuție și comercializare.
De asemenea, au fost identificate situații în care operatorii economici nu au notificat începerea sau sistarea activităților supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.
Pe cine a controlat DSP
Direcția de Sănătate Publică Galați a desfășurat acțiuni de control în 20 de unități de învățământ din județ, pentru verificarea condițiilor igienico-sanitare în care sunt distribuite produsele alimentare destinate beneficiarilor Programului Național „Masă sănătoasă”.
În urma verificărilor, au fost aplicate două amenzi contravenționale, în valoare totală de 6.600 de lei.
Printre deficiențele constatate s-a numărat depozitarea alimentelor la temperatura mediului ambiant, deși unitatea de învățământ dispunea de un spațiu frigorific funcțional.
Într-o altă unitate, inspectorii sanitari au constatat că produsele biocide nu erau utilizate corespunzător, iar mobilierul din sălile de clasă nu era dezinfectat, în condițiile în care elevii serveau zilnic masa prin intermediul programului.
Totodată, personalul desemnat pentru distribuirea, depozitarea și păstrarea alimentelor a fost instruit potrivit prevederilor legale.
Ce a descoperit Protecţia Consumatorilor
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Galați a verificat, în cadrul tematicii de control privind conformitatea, calitatea, comercializarea și etichetarea alimentelor preparate sau comercializate de unitățile de restaurație colectivă, inclusiv prin intermediul platformelor online, opt operatori economici implicați în pregătirea produselor pentru programul „Masă sănătoasă”.
În urma verificărilor, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale: patru avertismente și opt amenzi, în valoare totală de 28.000 de lei.
Principalele abateri constatate au fost:
• Depozitarea unor materii prime cu termenul de valabilitate depășit sau fără informații privind termenul de valabilitate;
• Nerespectarea cerințelor privind păstrarea probelor alimentare;
• Nerespectarea ingredientelor și a cantităților declarate pe etichetă;
• Informarea incompletă a consumatorilor;
• Deficiențe privind monitorizarea temperaturii;
• Utilizarea unor echipamente și ustensile necorespunzătoare;
• Prezența insectelor într-un spațiu de depozitare.
„Programul «Masă sănătoasă» va rămâne în atenția instituțiilor cu atribuții de control, pentru a ne asigura că elevii beneficiari primesc produse alimentare sigure. Este important ca toate etapele, de la prepararea și depozitarea alimentelor până la transportul și distribuirea acestora, să se desfășoare cu respectarea strictă a normelor legale și a cerințelor de igienă și siguranță alimentară. Sănătatea copiilor trebuie să fie o prioritate, iar instituțiile responsabile au obligația de a verifica permanent respectarea acestor standarde și de a dispune măsurile necesare pentru remedierea deficiențelor constatate”, a declarat prefectul județului Galați, George Toderașc.
Instituția Prefectului – Județul Galați va urmări, în limitele atribuțiilor legale, activitatea instituțiilor responsabile și măsurile necesare pentru remedierea deficiențelor constatate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.