Spectacol pentru cumpărarea de mobilier şcolar
Talentaţii elevi de la Liceul de Arte "Dimitrie Cuclin" vor organiza un spectacol transpus într-o frumoasă "Poveste de arte" prin care tinerii vor să-i sensibilizeze pe gălăţeni pentru a-i ajuta cu donaţiile necesare dotării unei clase. Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Realizarea Tinerilor prin Educaţie (ARTE) şi va avea loc de Florii, pe 1 aprilie, de la ora 18,00, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard". "Vă aşteptăm să-i aplaudaţi la scenă deschisă pe aceşti copii frumoşi şi talentaţi ai Galaţiului, într-o poveste cum alta nu mai este! Sperăm să atragem atenţia sponsorilor, a autorităţilor şi a altor oameni de bine că merită să-şi îndrepte atenţia şi bugetul spre ei, elevii talentaţi de la Arte", vă îmbie organizatorii. Regia artistică aparţine lui Victor Mihăilescu. Invitaţiile se pot procura sunând la 0745621900 sau la 0771603819.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.