Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Despre prezenţa benefică a autorilor canonici în MANUALE

Colegiul Naţional "Al. I. Cuza", în parteneriat cu Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, prin Facultatea de Litere, ISJ, Casa Corpului Didactic şi Biblioteca Judeţeană "V.A. Urechia", organizează, pe 27 şi 28 aprilie, Conferinţa Naţională "Paradigmele (Post)modernităţii", ajunsă la a IV-a ediţie şi având tema "Canonul cultural şi şcoala".

Vor conferenţia în plen prof. univ. dr. Doiniţa Milea şi prof. univ. dr. Simona Antofi, de la Departamentul de literatură, lingvistică şi jurnalism. Profesori de literatură, autori de manuale, personalităţi şi reprezentanţi ai mass-media vor dezbate, alături de elevi, necesitatea reconfigurării canonului literar şi vor analiza prezenţa autorilor clasici în manualele şcolare.

Pe 27 şi 28 aprilie, la Casa Corpului Didactic (CCD), se va desfăşura Concursul Naţional de lucrări ştiinţifice ale elevilor, cu jurizare. Sâmbătă, pe 28 aprilie, de la ora 13,00, tot la CCD, va avea loc meciul de debate cu moţiunea "Acest parlament consideră că operele literare din programa de bacalaureat nu îi pregătesc pe elevi pentru viaţă".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.