Concurs pentru elevi la Facultatea de Inginerie
Peste 100 de elevi din judeţele Galaţi, Tulcea şi Vrancea au participat la a VII-a ediție a Concursului Tehnic "Mihai Honorius Teodorescu", destinat celor care studiază la liceele cu profil tehnic, clasele a XI-a şi a XII-a, organizat, ca în fiecare an, de Facultatea de Inginerie. Concurenţii au avut de rezolvat un test grilă cu 20 de întrebări din tematica de studiu. Au fost acordate câte un premiu I, II şi III şi câte două menţiuni, constând în obiecte promoţionale, oferite de Arcelor Mittal. În plus, cei de pe podium vor fi scutiţi de plata taxei de înscriere la Facultatea de Inginerie. Asociaţia Absolvenţilor Facultăţii de Mecanică din Galaţi a acordat şi un Premiul special, în valoare de 200 de lei elevului Petrişor Trifan, de la Liceul Tehnologic "Costache Conachi" Pechea.
Acţiunea este dedicată regretatului profesor Mihai Honorius Teodorescu, o personalitate academică impresionantă la Dunărea de Jos, cel care, în calitate de şef de catedră, prorector şi rector, a iniţiat o serie de colaborări internaţionale, datorită cărora Facultatea de Inginerie din Galaţi a fost prima beneficiară a programului "Tempus" în România.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.