Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Şcoală de vară în limba franceză

Departamentul de Limba şi literatura franceză din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, în parteneriat cu Agenţia Universitară a Francofoniei, organizează, în perioada 25-29 iunie, prima ediţie a şcolii de vară "Le français, mon atout", dedicată elevilor de liceu pasionaţi de limba şi cultura franceză şi francofonă. Programul şcolii de vară conţine activităţi diverse, care vizează atât dezvoltarea competenţelor de receptare şi exprimare orală şi scrisă, cât şi îmbogăţirea culturii generale privind spaţiul francofon. Cursurile, cu un puternic caracter interactiv, sunt susţinute de lectorul de limba franceză, Laura Wantzenrieder, Paris, Sorbonne şi de cadrele didactice ale Departamentului de limba şi literatura franceză. Peste 30 de elevi de clasa a XI-a de la licee din Galaţi şi Brăila au confirmat participarea la evenimentul care se va desfăşura în sălile AS 210 şi în Centrul de Reuşită Universitară (AS 102) din cadrul Facultăţii de Litere. Derularea Şcolii de vară este susţinută logistic şi financiar de Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi şi de Centrul de Reuşită Universitară.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.