Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Studenţii pot să-şi deschidă o afacere

Eşti student în Galaţi şi vrei să fii pe picioarele tale, dar nu ai bani să porneşti o afacere? Te poţi înscrie în proiectul StartupPlus -„Iniţiative antreprenoriale sustenabile în Regiunea Sud-Est", dedicat dezvoltării antreprenoriatului în cele şase judeţe ale Regiunii, la care Universitatea “Dunărea de Jos” este partener informal. Până pe 10 august, sunt aşteptaţi să se înscrie 20 de tineri, care apoi vor participa, în intervalul 27 august – 13 septembrie, la un curs de 40 de ore de competenţe antreprenoriale. La final, cursanţii vor susţine un test grilă, dar vor prezenta şi un plan de afaceri. Cele mai bune 38 de astfel de proiecte din toată regiunea de Sud-Est vor fi premiate, în cadrul unei competiţii, cu câte o finanţare nerambursabilă în valoare de 178.340 lei. Cei care doresc să îşi testeze potenţialul trebuie să depună un dosar de înscriere care să conţină: o scurtă descriere a ideii de afacere, copii după actele de stare civilă, un formular de înscriere în grupul ţintă, o adeverinţă de la facultate/universitate, copie după diploma pentru ultima formă de studii absolvite, o adeverinţă de şomaj de la AJOFM şi două declaraţii - una privind evitarea conflictului de interese, una privind evitarea dublei finanţări. Proiectul este implementat de două ONG-uri din Bucureşti. Cei interesaţi pot obţine detalii şi transmite informaţii la adresa: nicoleta.golai@gmail.com.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.