Pelerini prin vechiul târg
Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie şi Asociaţia "Mila 80" vă invită vineri, 28 septembrie, în cadrul evenimentului "Noaptea Cercetătorilor Europeni", să vă redescoperiţi oraşul în cadrul turului pietonal ghidat "Pelerini prin vechiul târg".
Plecarea se va face la ora 18,00, de la statuia lui I.C. Brătianu de pe Faleză, unde cei prezenţi vor afla povestea tumultuoasă a monumentului împuşcat de legionari şi ascuns în grajduri de către comunişti.
Traseul cuprinde: fosta uliţă a Covacilor, Biserica "Sf. Nicolae", vadul Chihan Vodă şi Uliţa de lângă mal. Punctul final: sediul central al Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, fostul Palat de Justiţie al judeţului Covurlui. Itinerarul nocturn include peste douăzeci de obiective şi se va întinde pe durata a două ore. Vor fi menţionate: Casa "A.A. Papadopol", Banca Naţională, Palatul Regiei Monopolurilor de Stat, Casa Verde, Căminul preoţesc, Casa "I. Artimescu", Casa "E. Codreanu", Biserica "Vovidenia" şi Casa "I. Theodoru". La turul de anul trecut, care a avut loc tot în cadrul evenimentului "Noaptea Cercetătorilor Europeni", au participat sute de gălăţeni.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.