Nici şase la sută dintre şcoli şi grădiniţe nu sunt finalizate
Una dintre promisiunile electorale ale PSD din 2016 a fost finalizarea a 2.500 de grădiniţe şi creşe şi modernizarea a 2.000 de şcoli, în toată ţara, până în 2020. Cifrele, la jumătatea mandatului, arată că, în realitate, mai puţin de 300 de unităţi au fost finalizate.
În cadrul PNDL - etapa I (2013-2019) au fost incluse la finanţare: 356 de grădiniţe şi creşe, cu o valoare totală a alocării financiare de 274.033 mii lei, şi 819 şcoli, cu o valoare totală a alocării financiare de 842.281 mii lei. Finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar a continuat în cadrul PNDL - etapa II (2017-2020), cu 863 de grădiniţe şi creşe, cu o valoare totală a alocării financiare de 1.181.872 mii lei, şi 1.359 şcoli, cu o valoare totală a alocării financiare de 2.373.885 mii lei.
Din PNDL I au fost finalizate doar 64 de grădiniţe şi creşe, respectiv, 120 de şcoli, adică doar 15,65 la sută din ceea ce s-a promis, deşi programul mai este valabil doar în anul ce urmează. Nici în cadrul PNDL - etapa II, situaţia nu este mai bună. Datele oficiale arată că au fost finalizate numai 20 de grădiniţe şi creşe şi 47 de şcoli. Cu alte cuvinte, doar 3 la sută din unităţile înscrise pe hârtie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.