Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Denisa Lepădatu, selectată pentru un atelier de scriere creativă

Denisa Lepădatu, elevă la CNVA, se numără printre cei 14 elevi selectaţi să participe la programul "Rezidenţa LiterArt" - prima rezidență de scriere creativă și creație vizuală din România dedicată adolescenților, organizată de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie și Clubul UNESCO-Adolescenții. În perioada 4-8 februarie, au loc, în spațiile Muzeului Național al Literaturii Române din București, ateliere de scriere creativă coordonate de scriitorii Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru, precum și ateliere de creație vizuală coordonate de maestrul Mircia Dumitrescu și artistul vizual Mihai Zgondoiu. Producțiile literare și plastice realizate de către cei 14 adolescenți vor fi prezentate într-o antologie, o lectură publică şi în cadrul unei expoziții, evenimente ce vor fi cuprinse în cadrul Euro Fest-Teen / Festivalul "Saşut, Adolescenţă!", program cultural și educațional ce va avea loc în perioada 6-12 mai 2019. Premiile "Rezidența LiterArt" acordate celor 14 adolescenți selectați vor fi în valoare totală de 14.000 de lei (1.000 de lei pentru fiecare).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.