Sofia Corcăcel, menţiune la Olimpiada Naţională de Lingvistică
Sofia Olivia Corcăcel, elevă la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", a obţinut o Menţiune din partea Ministerului Educaţiei Naţionale şi un Premiu special pentru cea mai bună rezolvare a subiectului al III-lea la faza naţională a Olimpiadei de Lingvistică. Fiind un concurs care vizează comunicarea, dar şi gândirea logică, de pregătirea elevei s-au ocupat profesoara de Limba şi literatura română Elena Corcăcel şi profesoara de Matematică Laura Georgescu. Datorită faptului că este un concurs interdisciplinar şi fără ore alocate în planul de învăţământ, Olimpiada de Lingvistică este o competiţie foarte grea, prin urmare şi elevii calificaţi la faza naţională au un merit deosebit, ne-a explicat inspectoarea de specialitate Daniela Angelica Nistor. Din lotul care a reprezentat Galaţiul la naţională au mai făcut parte: Radu Florescu de la Şcoala Nr. 28 (profesoare Daniela Marin şi Diana Smaranda), Aida Beşleagă de la Colegiul Naţional "Mihail Kogălnicenu" (profesoare Tanţa Alexandru şi Carmen Vijelie Necula), Bianca Negrău şi Ioana Săraru, ambele de la CNVA (clasele profesoarelor Diana Cătălina Popa şi Mirela Grigore).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.