Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Subiectele de la EVALUAREA NAȚIONALĂ la clasa a VIII-a la Limba şi literatura română

La primul subiect la română la Evaluare Naţională 2019, elevilor li s-a cerut să redacteze o argumentație pe baza unui text al genului dramatic. Astfel, elevii au primit un fragment din "Ultima cursă", de Horia Lovinescu. De asemenea, li s-a cerut ca pe marginea acestui text să găsească nişte sinonime, să menţioneze rolului cratimei, modul de formare a unor cuvinte, precum şi să transcrie unor cuvinte care conţin diftongi. Altă cerință a fost formularea unui enunţ cu două idei principale, respectiv secundare din text.

Al doilea dintre subiectele la română la Evaluare Națională 2019 a avut la bază fragmentul „A fost o dată un scriitor foarte încăpăţânat” de Adina Nelega, printre cerinţe fiind menționarea modului și timpului unor verbe, a funcției sintactice a unor cuvinte, transcrierea unei propoziții principale și a unei subordonate și construirea unei fraze cu două propoziții, care să conţină o subordonată completivă directă introdusă prin conjuncția „dacă. 

Totodată, la Evaluarea Naţională 2019, elevii au avut de redactat o narațiune de 150-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută acasă sau la școală în timpul unei activități de lectură. Ministerul Educației va publica la ora 15.00, baremul de corectare a subiectelor la română la Evaluare Națională 2019.

{gallery}subiecte-evaluarea-nationala-limba-si-literatura-romana{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.