142 de absenţi la proba obligatorie a profilului
Doar 688 dintre cei 830 de candidaţi încrişi la proba obligatorie a profilului din sesiunea a doua a Bacalaureatului 2019 au participat ieri la examenul la Matematică sau Istorie. Prin urmare, 142 de absolvenţi de liceu, adică aproximativ 20 la sută dintre cei înscrişi nici măcar nu s-au mai prezentat la centrele de examen.
Inspectoarea de specialitate la Matematică, Viorica Bujor ne-a declarat că subiectele de acum au fost comparabile cu cele date în prima sesiune: "Sunt accesibile. Vorbim aici de pragul notelor 5,00 sau 6,00, pentru că suntem în a doua sesiune. Dacă au pus mâna pe carte în răstimpul rămas între cele două sesiuni, ar putea lua uşor 5,00 sau chiar 6,00", susţine Viorica Bujor.
Ultima probă scrisă se va desfăşura luni, 26 august. Pe 27 şi 28 august va avea loc evaluarea competenţelor de comunicare în limba română, între 30 august şi 2 septembrie se vor da competenţele digitale, iar pe 2 şi 3 septembrie cele de comunicare într-o limbă internaţională.
Rezultatele iniţiale se vor afişa pe 3 septembrie, până în ora 12,00, urmând ca în intervalul 12,00 - 16,00 să se depună contestaţiile. Notele finale vor fi făcute publice pe 7 septembrie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.