Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Laptele, cornul şi mărul câştigate de aceiaşi ”clienţi”

De la preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, am aflat că abia la sfârşitul lunii trecute s-au semnat contractele pentru livrarea merelor, laptelui şi cornului în şcoli. Prin urmare, cu greu, la aproape trei săptămâni de la începerea şcolii, produsele au început să ajungă la elevii gălăţeni, dar nu în totalitate. Joi (3 octombrie) unii primiseră doar mere, alţii mere şi biscuiţi, iar laptele urmează să fie distribuit de luni (7 octombrie), deoarece programul acum prevede ca elevii să primească zilnic corn sau biscuiţi, două zile mere şi trei zile lapte.

Ca şi anul trecut, niciun producător local nu a ajuns să distribuie merele în şcoli. Contractul a fost câştigat de aceeaşi firmă de mobilă Mopad SRL, în asociaţie cu Pol Fruct SRL, pentru suma de 1.903.247 lei fără TVA.

Pentru corn, pe zona Galaţi - Vânători, distribuitor va fi Alpi Line SRL, care nu este alta decât fosta firmă brăileană Risk SRL, care a creat atâtea probleme în trecut, la derularea acestui program. Valoarea contractului fără TVA este de 1.033.598 lei.

Pentru zona Tecuci, cornul va fi adus elevilor de Vel Pitar (câştigător al licitaţiei şi în 2015) şi Velrom SRL, preţul contractului fiind de 891.486 de lei. Pentru zonele Pechea şi Tg. Bujor, câştigători au fost tot Vel Pitar şi Velrom, la care se adaugă şi SA Management Objectives (tot din Brăila, tot obişnuită a programului cornul şi laptele, dar pentru prima dată distribuitor la Galaţi). Valoarea cumulată a celor două contracte este de 1.288.505 lei.

Distribuirea laptelui în tot judeţul, pe toate cele patru zone este SC Agro Pan Star SRL, cea care a câştigat la noi licitaţia şi anul trecut, despre care se ştie că a fost în trecut amendată de Consiliul Concurenţei pentru trucarea unei licitaţii organizate în 2012, de CJ Harghita. Contractul pentru toate cele patru zone se ridica la suma de 4.190.430 de lei, nu mai puţin de 870.000 de euro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.