Elevii şi părinţii cer blocarea unui proiect de lege
Consiliul Național al Elevilor şi Federația Asociațiilor de Părinți îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să “blocheze” proiectul de lege care le acordă profesorilor statutul de autoritate publică. Într-o scrisoare deschisă, cele două organizații susţin că, “din punct de vedere juridic, oferirea statutului de autoritate publică oferă profesorilor un avantaj în situaţiile de conflict dintre elevi şi profesori”, avantaj care “va avea efecte grave în sistem, constituind o pârghie pe care elevii, în momentul de faţă nu o au, deşi cazurile în care elevii sunt victime ale abuzurilor în mediul şcolar sunt mai numeroase”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.