Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Directorii nu trebuie să facă exces de zel la pontarea profesorilor

Inspectoarea generală Mioara Enache susţine că în teleconferinţa avută luni cu ministrul Educaţiei, Monica Anisie, s-a precizat ca pontajul cadrelor didactice pentru salarii să se facă pe baza unui raport asumat al profesorilor: "Nu este nevoie să se completeze tabele stricte cu orele parcurse. Dar fiecare profesor ar trebui să aibă o evidenţă pentru el. Am înţeles că au fost situaţii, nu numai la noi, ci în întreaga ţară, în care unii directori au încercat să birocratizeze această monitorizare a cursurilor on-line. Monitorizarea trebuie să existe, dar directorii nu trebuie să facă exces de zel. Deocamdată, nu ni s-a trimis niciun fel de document oficial prin care să se ponteze activitatea on-line a profesorilor. Dar cum o dovadă trebuie să existe, am optat pentru acest raport făcut de fiecare profesor", a explicat Mioara Enache. Aceasta a declarat că directorii trebuie să ţină cont că şi aşa profesorii sunt destul de ocupaţi pentru a se adapta la noile cerinţe de predare şi nu trebuie să fie încărcaţi cu sarcini inutile în plus.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.