”Noaptea cercetătorilor” aduce ştiinţa în vizită la domiciliu
"Noaptea cercetătorilor", eveniment în care oamenii de ştiinţă au ocazia să intre în legătură cu publicul şi să îşi prezinte munca, se va organiza anul acesta doar online, pe 27 noiembrie, între orele 17,00 şi 22,00.
„Anul acesta, pentru că vrem ca tu să fii în siguranţă, facem schimb de roluri, lăsându-te să fii o gazdă bună şi să ne primeşti la tine acasă. Participă, pe 27 noiembrie 2020, la ediţia online a Nopţii Cercetătorilor Europeni şi descoperă lucruri şi idei ce îţi vor stârni curiozitatea”, se arată în anunţul făcut de organizatori.
Printre cele 15 instituţii din oraşele care şi-au anunţat participarea cu experimente online se numără, aşa cum era de aşteptat, şi Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, care va urca pe pagina de Facebook a evenimentului nu mai puţin de 20 de filme cu tot atâtea ateliere din cadrul tuturor facultăţilor.
Roboți dansatori, experimente chimice fascinante, din secretele criminalistului, cum ne recuperăm la secția de Kinetoterapie, minunata lume a imprimării 3D, cafeaua văzută la microscop sunt câteva dintre temele atinse de cercetătorii gălăţeni. Totodată, curioşilor care vor fi online li se va oferi ocazia să afle secretul unei aplicații care recunoaște brandurile de renume din fotografiile de pe rețelele de socializare, cum se face nodul Poche în chirurgie, dar şi o poveste despre suplimentele de hrană pentru pești realizate de cercetătorii Facultății Știința și Ingineria Alimentelor.
Filmele vor fi urcate pe pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/NoapteaCercetatorilorEuropeni
De asemenea, realizatorii filmelor vor fi pregătiţi să răspundă întrebărilor publicului, între orele 17.00 și 22.00.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.