Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mențiune de Onoare pentru o tânără plasticiană din Galaţi

Andra Claudia Riza, studentă la Facultatea de Arte, la clasa profesorului Cornel Corcăcel, a câştigat o Menţiune de Onoare la unul dintre cele mai importante concursuri din lume în domeniul artelor plastice, organizat în Statele Unite ale Americii - International ARC Salon Competition.

Ziarul nostru a scris că atât profesorul, cât şi studenta s-au aflat printre finalişti, însă gălăţeanca se numără printre cei 12 tineri care, în final, au primit o distincţie la secţiunea "Leonardo Da Vinci", destinată concurenţilor cu vârste până în 19 ani, din partea prestigiosului juriu, alcătuit din nume importante ale artei şi criticii contemporane.
Claudia Rizea, selectată în finală, dintre mii de participanţi din toată lumea, chiar cu două lucrări, a primit Menţiune pentru cea intitulată "Suave". Atât lucrările ei, cât şi cea a profesorului Cornel Corcăcel vor fi publicate într-un catalog de înaltă ţinută, o "biblie" pentru criticii de artă din toată lumea, având în vedere că această competiţie internaţională se bucură de parteneriate cu prestigioase reviste, muzee şi galerii din toată lumea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.