Doar 70 la sută dintre candidaţi, prezenţi la simularea examenului de Bacalaureat
Doar 2.831 de candidaţi dintre cei peste 4.000 care erau aşteptaţi să participe ieri la proba de Limba şi literatura română din cadrul simulării examenului de Bacalaureat au fost prezenţi în săli, am aflat de la inspectoarea generală Gina Brînzan. Aceasta susţine că dintre cei 1.219 absenţi, 847 sunt de la seral şi de la fără frecvenţă şi numai 372 de la clasa a XII-a cursuri la zi.
Atât la profilul umanist, cât și la cel real, elevii au primit un text la prima vedere din "Mărturisiri literare", de Jean Bart. Textul argumentativ a fost despre importanța implicării civice în perioadele de criză. De asemenea, atât elevii de la real, cât şi cei de la profil umanist au avut la subiectul al II-lea de argumentat rolul notaţiilor autorului într-un text dramatic, un fragment din "Conu Leonida faţă cu reacţiunea".
Pentru profilul real, la subiectul al III-lea, elevii au avut de redactat un eseu despre particularitățile unui text narativ studiat din opera lui Ioan Slavici, în timp ce la candidaţii de la profilul umanist eseul a fost despre particularitățile de construcţie ale unui personaj din operele aceluiaşi autor.
CITEȘTE ȘI: Subiectele care s-au dat la simularea Bacalaureatului





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.