Tărgul educaţional pentru clasa a VIII-a se desfăşoară online
Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Galaţi (CJRAE) organizează cea de-a 20-a ediţie a Târgului educaţional "Cariera 2021", destinat elevilor claselor a VIII-a care vor da admitere la liceu. Cum din cauza pandemiei evenimentul nu se poate desfăşura faţă în faţă, elevii sunt aşteptaţi online pe pagina de Facebook a CJRAE, zilnic în perioada 20-22 aprilie, începând cu ora 11,00. Marţi, 20 aprilie, între ora 11,00 şi 12,20 îşi vor prezenta ofertele cele nouă licee şi colegii teoretice din municipiul Galaţi. În aceeaşi zi, între 12,30 şi 13,00, sunt programate liceele vocaţionale (Arte, Sportiv, Seminar şi Centrul Militar). Miercuri, 21 aprilie, între orele 11,00 şi 13,00 vor veni online cu ofertele lor educaţionale 13 licee tehnologice din Galaţi şi Pechea. Joi, 22 aprilie, vor fi prezentate liceele din Tecuci, între orele 11,00 şi 11,40, iar de la ora 11,50 - liceele din Bereşti, Tg. Bujor, Corod, Cudalbi, Iveşti şi Tudor Vladimirescu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.