Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La Şcoala "Sf. Grigorie Teologul", orele vor fi recuperate

Inspectoarea generală Gina Brînzan ne-a informat că elevii de la Şcoala Nr. 41 "Sf. Grigorie Teologul" au participat luni, 13 septembrie, la festivitatea de deschidere a anului şcolar 2021-2022, chiar dacă lucrările de renovare nu sunt terminate. "De miercuri, vor putea intra în clasă. Cele două zile, luni şi marţi, vor fi recuperate", ne-a declarat inspectoarea generală. Reamintim că instituţia de învăţământ se află în reabilitare cu fonduri europene, iar lucrările urmează să fie finalizate, conform contractului, pe 30 septembrie. Elevii vor putea învăţa însă, de miercuri, în câteva clase, în două schimburi, până la terminarea reparaţiilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.