Nu se mai ţine cont de rata de vaccinare a personalului din şcoli
În toate localitățile cu rata de infectare sub 3.00 la mie, indiferent de rata de vaccinare a personalului din învățământ, școlile și grădinițele vor fi deschise cu prezență fizică începând de luni, după ce va fi modificat ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, a anunțat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Noile reguli de funcționare a școlilor, care vor fi valabile de săptămâna viitoare, urmează să fie publicate în Monitorul Oficial. Data de referință pentru rata de infectare este ziua de vineri, pentru săptămâna următoare, a mai spus ministrul.
În judeţul Galaţi, 51 dintre cele 65 de unităţi administrativ-teritoriale au avut vineri, 19 noiembrie, rata de infectare sub 3.00 la mie. Astfel, de luni, 22 noiembrie, în aceste localități, toate unităţile de învăţământ vor desfăşura cursuri cu prezență fizică.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.