Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Noi reguli sanitare pentru școli și grădinițe

Toate școlile și grădinițele din țară vor începe luni semestrul al doilea cu prezență fizică, din perspectiva noului criteriu al gradului de ocupare a paturilor de spital dedicate pacienților COVID-19, a anunțat, vineri, 14 ianuarie, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul conferinței de presă în care a prezentat noul ordin comun privind funcționarea școlilor, alături de ministrul Sănătății.

Potrivit acestor reguli, o clasă de elevi sau o grupă de grădiniță trece online atunci când se confirmă trei cazuri de COVID la copii în interval de șapte zile, iar școala sau grădinița trece în online integral când cel puțin jumătate dintre clase/grupe au activitatea fizică suspendată. Totodată, într-un județ, școlile trec în online atunci când gradul de ocupare a paturilor de spital pentru pacienții COVID atinge 75%. În prezent, media națională este de 16%, potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. Ziua de referință va fi cea de joi, iar decizia suspendării sau revenirii la activitate fizică se ia pentru o săptămână.

Reamintim că a fost eliminat criteriul ratei de vaccinare de minim 60% a personalului dintr-o școală sau grădiniță pentru desfășurarea față în față a cursurilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.