Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bani pentru construirea unor creșe noi în județul Galați

Finanțarea necesară pentru construcția altor 142 de creșe, moderne și eficiente din punct de vedere energetic, a fost aprobată, la început de martie, de Ministerul Dezvoltării. ”142 de creșe noi au primit aprobare astăzi, pentru 52 de orașe și 90 de comune, iar cu cele 138 care au primit aprobare în august 2021, pentru a fi construite în municipiile din România, totalul creșelor noi aprobate pentru finanțare de către Ministerul Dezvoltării se ridică la 280”, a anunțat ministrul Cseke Attila, în cadrul unei conferințe de presă.
În județul Galați, va fi construită o nouă creșă medie la Matca, în timp ce comunele Liești și Tulucești ar urma să beneficieze, fiecare, de câte o creșă mică.
Per total, a fost aprobată finanțarea necesară pentru opt creșe mari, 20 creșe medii și 62 creșe mici în mediul rural și pentru șase creșe mari, 13 creșe medii și 33 creșe mici în orașe. În cele 280 de creșe aprobate până acum se creează locuri pentru 15.520 de copii. Conform datelor prezentate de minister, în prezent, în creșele de stat existente, 395 la număr, au loc 22.296 de copii.
Legat de stadiul creșelor care urmează să fie construite în municipii, aprobate anul trecut, Cseke Attila a subliniat că 60 sunt sau urmează să intre în procedură de achiziție publică, iar la patru se analizează ofertele primite de la potențialii constructori și, când vremea va permite, vor putea fi demarate lucrările de construcții.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.