Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 au plantat pentru viitor
Miercuri, 30 martie, a fost o zi deosebită pentru preşcolarii Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 7 din Galaţi. Aceştia au participat, împreună cu doamnele educatoare, la Campania „România plantează pentru mâine", sprijinită de OMV Petrom, alături de programele Asociaţiei Viitor Plus, Eco Provocarea şi Adoptă un copac!.
Cei mici au avut ocazia de a planta în curtea grădiniţei puieţi de stejari, frasini, goruni şi brazi, sub deviza “Plantează pentru mâine”, având astfel posibilitatea de a “creşte împreună” şi de a conştientiza faptul că orice moment este potrivit să plantăm un copac şi să ne arătăm dragostea pentru natură. Încurajaţi de cadrele didactice, copiii s-au conectat cu natura, fiind autorii propriilor poveşti despre transformarea mediului într-un loc mai bun. Că s-au simțit foarte bine se vede din fotografii, iar îndemnul lor către toți gălățenii, mici și mari, este: "Plantează! Adoptă! Visează!". Niciun efort nu este prea mic pentru un copac ce va fi într-o zi mare, la fel ca micuţii plantatori ai Grădiniţei Nr. 7.
{gallery}gradinita-7-plantari{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.