Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Media 10,00 la Bacalaureat obţinută deja de un elev gălăţean

Vlad Ştefănuţ Radu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" a susţinut Bacalaureatul special al olimpicilor, pe care l-a promovat cu media 10,00 curat! Aşa cum deja s-a mai scris în "Viaţa liberă", tânărul gălăţean s-a calificat în lotul lărgit pentru Olimpiada Internaţională de Chimie, moriv pentru care a susţinut examenul de maturitate mai devreme, întrucât în perioada imediat următoare va participa la alte concursuri de selecţie care-i vor desemna pe cei mai buni elevi pentru Internaţionala de Chimie. 

Vlad Ştefănuţ Radu, pe lângă faptul că a obţinut la concursurile de Chimie nişte rezultate în premieră, neatinse de niciun elev gălăţean până acum, a fost întotdeauna un copil de 10,00, el promovând în urmă cu patru ani şi Evaluarea Naţională tot cu medie maximă.

Vlad a reuşit anul acesta o performanţă de neegalat la Concursul "D. Neniţescu", unde a primit Premiul I pentru a doua oară consecutiv, dar şi Premiul al III-lea la Olimpiada Naţională de Chimie şi calificare în lotul lărgit pe poziţia a patra. De asemenea, e important de menţionat că Vlad Ştefănuţ Radu este deja admis la o facultate de la Universitatea Oxford, unde va studia din toamnă Chimia, disciplina pentru care a dezvoltat o pasiune încă din gimnaziu.

Vlad Ştefănuţ Radu nu este primul elev gălăţean care obţine media 10,00 la Bacalaureatul olimpicilor. În 2009, tot o elevă de la CNVA, Oana Mădălina Răşcanu, calificată în lotul lărgit pentru Olimpiada Internaţională de Matematică, a promovat examenul maturităţii cu note maxime pe linie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.