Premii în bani şi cadouri pentru elevii de 10 ai Galaţiului
650 de elevi cu medii de 10 la școală vor fi premiați cu burse și produse cadou în cadrul Galei Excelenței în Educație 2022, organizate de Gloria Education Foundation, în parteneriat cu Primăria Municipiului Galați, GFG Foundation, Liberty Galați și Grande Gloria Production. Evenimentul, aflat la a II-a ediție, va avea loc pe 16 iunie, începând cu ora 17,00, în Grădina Publică. Vor fi premiați elevii de clasele V-XII, care au obținut media generală 10,00 în anul școlar 2021-2022, proiecte în artă, cercetare, dezvoltare, cultură și sport, dar și profesori cu rezultate deosebite prin elevii lor, la olimpiade naționale și internaționale.
"România are nevoie de valori, are nevoie de repere, de tineri care să vină din urmă și să asigure viitorul acestei țări. Să îi promovăm de mici, să le urmărim și să le premiem rezultatele este o misiune prin care ne dorim să contribuim la viitorul societății", a declarat Oana Crețulencu, coordonatorul proiectelor asociației Gloria Education.
În cadrul Galei Excelenței în Educație 2022, elevii vor primi diverse premii, în bani și bunuri oferite de sponsorii GFG Foundation, Liberty Galați, Grande Gloria Production, Lolliboni, Hygienium, Navrom, APAN, UGAL, Derpan, Autonom, Aldahra, Bonvit Agro Port, Euroconstruct, Port Bazinul Nou, Thecon, Starbacks, Grande Dolceria, Betty Ice.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.