Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Nu se mai fac angajări la stat din 1 iulie. Titularizarea şi concursul de directori se vor ţine

Un proiect de ordonanță de urgență prin care angajările la stat vor fi suspendate de la 1 iulie, este pe ordinea de zi a ședinței de joi, 16 iunie, a Guvernului. Actul normativ prevede că până la finalul acestui an nu se mai fac concursuri. „În perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2022 și data de 31 decembrie 2022, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepția posturilor unice, din:

a) instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
b) instituțiile publice locale, astfel cum sunt definite la art.2 alin.(1) pct.39 din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare”, potrivit actului propus.

Documentul prevede că „pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022, se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată”, cum este cazul Titularizării – concursul de angajare în învățământ. A mai rămas mai puțin de o lună până la proba scrisă.

Totodată, în perioada următoare va continua și concursul pentru directori, care va avea o a treia etapă.

Autorii documentului remarcă în nota de fundamentare că evoluția numărului de posturi ocupate în autoritățile și instituțiile publice indiferent de modul de finanțare și subordonare, a crescut cu 27.553 în aprilie 2022 comparativ cu decembrie 2019.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.