S-a stins din viață prof. univ. dr. ing. Iulian Gabriel Bîrsan
A plecat dintre noi fostul rector al Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, prof. univ. dr. ing. Iulian Gabriel Bîrsan.
Născut pe 29 octombrie 1956 la Tg. Bujor, Iulian Bîrsan a absolvit, în 1981, Politehnica Bucureşti, Facultatea TCM, secţia Maşini – unelte.
A activat în Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi din 1984, după încheierea stagiului în producţie, ocupând funcţii de inginer cercetare, asistent, şef de lucrări, conferenţiar, profesor.
A ocupat funcţii de conducere în Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați: decan/responsabil Facultatea Transfrontalieră (1999-2007), prorector (2007-2012) şi rector (2012-2020).
În ultimii 22 de ani a promovat învăţământul românesc în Republica Moldova prin organizarea unei filiale la Cahul şi a unor specializări la Chişinău şi Izmail (Ucraina), la ora actuală filiala (devenită Facultatea Transfrontalieră) având peste 5.500 de absolvenţi de licenţă şi/sau masterat.
În ultimii şase ani a dezvoltat o filială la Enna (Sicilia), Italia, cu studii de medicină în limba română având în prezent un număr de aproximativ 500 de studenţi. Pentru această realizare a fost premiat de Provincia (autonomă) Sicilia cu medalia de merit (nr. 66/150).
Prof. univ. dr. ing. Iulian Bîrsan a fost conducător de doctorat din 2005.
Pe linie de cercetare, a avut preocupări în domeniul dinamicii cuplajelor elastice, aprofundate în timpul doctoratului, a echipamentelor pentru industria alimentară activitate susţinută prin publicarea mai multor lucrări în Editura tehnică; a analizelor mecanice ale materialelor/compozitelor polimerice, activitate susţinută prin publicarea unor lucrări ştiinţifice în reviste şi conferințe stiinţifice şi brevete de invenţii.
Prof. Iulian Bîrsan a fost Doctor Honoris Causa al Universităţii B. P. Hasdeu din Cahul şi al Universităţii de Educaţie şi Sport din Chişinău, pentru promovarea şi susţinerea învăţământului românesc în Rep. Moldova.
A primit Premiul „Moţoc” al Academiei de Stiinţe Agricole şi Silvice „Gh. Ionescu – Siseşti" pentru lucrarea „Manualul Inginerului din Industria Alimentară”.
A publicat 15 cărţi la diferite edituri; trei îndrumare; peste 150 lucrări ştiinţifice; peste 60 lucrări ştiinţifice comunicate; a deţinut şapte brevete.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.