Asigurări că elevii vor primi manuale în şcoli
Întrebat în conferință de presă dacă toți elevii vor avea manuale școlare la începutul anului, pe 5 septembrie, ministrul a dat asigurări că "nu există riscul ca elevii să nu primească manuale la început de școală". I-a întrebat apoi pe secretarii de stat Sorin Ion și Bogdan Cristescu dacă sunt probleme punctuale. Cel din urmă a explicat că există câteva situații în care elevii de clasa a V-a și a X-a vor avea pentru început manuale doar în format digital: "Anul acesta avem o situație a manualelor mult îmbunătățită față de anii anteriori. Asta înseamnă că din manualele de clasa a V-a, din 22 de manuale, pentru 18 s-a semnat pe 16 iunie contractul, deci copiii le vor avea în format hârtie, comenzile sunt făcute și de către inspectorate. Pentru celelalte, au existat contestaţii şi vor fi întârzieri. Sigur, sunt în manuale.edu.ro. Pentru două dintre ele, contestațiile abia s-au încheiat, așteptăm rezultatul final, este vorba despre istorie, educație socială și manualul de clasa a X-a pentru limba română cu predare în limba maghiară. Dar acestea sunt cel mai sigur în manuale.edu.ro la începutul anului școlar. Oricum este mult, mult mai bine decât în oricare dintre anii trecuți".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.