Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Universitatea „Danubius” are un nou rector

Universitatea "Danubius" din Galaţi are un nou rector şi director executiv, în persoana prof. univ. dr. Steve O. Michael, care a fost numit în aceste funcţii în urma  recomandărilor Consiliului de Administrație al Universității "Danubius" și ale Senatului Universității, ulterior aprobării din partea Ministerului Educației din România, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Dr. Michael este un expert internaţional în domeniul învățământului superior foarte respectat, cu un istoric de management dovedit la Kent State University, Arcadia University și Charles R. Drew University of Medicine and Science. Este un om de ştiinţă britanico-canadian al Commonwealth-ului și bursier al Consiliului American pentru Educație (American Council on Education - ACE), la Universitatea Carnegie Mellon (SUA), la Universitatea din Bath și la City University din Londra și unul dintre principalii fondatori și pionieri ai Asociației Naționale a Ofițerilor de Diversitate în Învățământul Superior (National Association of Diversity Officers in Higher Education - NADOHE), Asociației Directorilor Academici (Association of Chief Academic Officer - ACAO) și Asociației pentru Progresul Global al Universităților și Colegiilor (The Global Advancement of Universities and Colleges – AGAUC).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.