Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum s-au descurcat elevii gălăţeni la examenul de bacalaureat

Odată cu afișarea rezultatelor la examenul de bacalaureat, elevii au început cu adevărat vacanța de vară. I-am întrebat pe câţiva dintre ei, întâlniţi la un centru de examen, unde şi dacă vor să-şi continue studiile.
Irina Diaconu, 19 ani, absolventă Filologie: "Am reușit să iau nota generală 9,55. Am dat bacul la Istorie, Română și Logică și pot spune că subiectele au fost pe placul meu, de dificultate medie după nivelul meu de pregătire. Vreau să rămân la Galați, la Facultatea de Drept sau Ştiințe politice, pentru că şi în orașul nostru sunt facultăți bune, cu profesori bine pregătiți."
Horia Denis, 18 ani, absolvent profil tehnologic: "Am luat 8,33 și am dat bacul la Matematică M2, Română și Fizică. Având în vedere că, pe parte de liceu tehnologic, materia este ceva mai ușoară, sunt mulțumit cu nota pe care am luat-o. În principiu, vreau să plec în străinătate la muncă, nu vreau să urmez o facultate, dar dacă ar fi să optez, aş alege Inginerie auto."
Valentin Boldea, 19 ani, absolvent Ştiințele naturii: "Am obținut nota 9,72, am dat bacul la Matematică, Română, Biologie și Chimie, iar subiectele au fost puțin greuțe, de ce să mint. Din câte am văzut, în alți ani au picat subiecte mult mai ușoare față de acest an. Personal, consider că și profesorii au corectat mult mai strict față de anii trecuți, pentru a da o lecție situației cu greva. Pentru admitere, o parte din mine vrea Medicină, iar cealaltă vrea să urmeze ceva în domeniul Dreptului, cu siguranță nu în Galați. Vreau ori la Târgu Mureș pentru Medicină, ori la Bucureşti pentru Drept."

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DT

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Bau-Bau Joi, 6 Iulie 2023 16:14 86.124.200.*** Link la comentariu

"Valentin Boldea, 19 ani, absolvent Ştiințele naturii: "Am obținut nota 9,72, am dat bacul la Matematică, Română, Biologie și Chimie", mare MINCINOS!!! Nu exista nici o medie de 9.72(sunt 9.73 si 9.71), nu se dau 4 probe de BAC> Matematica, Romana, Biologie, Chimie. Nu s-a razbunat nimeni pe copii!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.