Concurs de creativitate pentru studenții la inginerie
În perioada 16-17 noiembrie se desfăşoară la Facultatea de Inginerie a treia ediţie a Concursului „Student Design & Manufacturing Competition" 2023. Scopul acestui concurs este de a promova creativitatea în procesul de fabricaţie, furnizând comunităţii inginereşti noi perspective în dezvoltarea conceptuală a produselor, şi de a crea, dezvolta şi menţine un forum al studenţilor cu scopul popularizării ideilor noi şi inovatoare. Anul acesta participă 18 echipe din centrele universitare: Arad, Timişoara, Oradea, Craiova, Sibiu, Braşov, Ploieşti, Bucureşti, Iaşi şi Galaţi.
Premiile vor fi acordate de Asociaţia Universitară de Ingineria Fabricaţiei – AUIF. Concursul se desfăşoară sub patronajul Academiei de Știinţe Tehnice din România – ASTR, a Asociaţiei Generale a Inginerilor din România – AGIR, Departamentului de Ingineria Fabricaţiei şi a Centrului de Excelenţă Prelucrarea Polimerilor CE-PP. Potrivit prof. univ. dr. ing. Cătălin Fetecău, juriul este format din reprezentanţi ai firmelor: DMT Marine Equipment România, Liberty Galaţi, Grande Gloria Production SA, ICEPRONAV ENGINEERING SRL, Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.