Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Zeci de studenţi străini ai universităţii gălăţene sunt blocaţi în Orientul Mijlociu

Zeci de studenţi străini ai universităţii gălăţene sunt blocaţi în Orientul Mijlociu

Cel puțin 30 de studenți străini de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați sunt blocați în Orientul Mijlociu, din cauza conflictului armat din zonă. Potrivit declaraţiei președintelui Ligii Studenților Străini din Galați, Hatem Aljabwobi, studenţii au plecat fiecare acasă, în țările lor de origine, în vacanța dintre semestre, și nu s-au mai putut întoarce la cursuri.

"Studenții provin din țări precum Qatar, Emiratele Arabe Unite, Iordania și Liban. Majoritatea dintre aceștia sunt cetățeni ai acestor state, au familiile stabilite în respectivele țări și își desfășoară studiile în România, la Galaţi, la Universitatea "Dunărea de Jos". Aceștia au plecat în vacanța dintre semestre, perioadă care a coincis și cu luna Ramadanului, pentru a-și vizita familiile. În momentul în care au încercat să se întoarcă la studii, s-au confruntat cu anularea zborurilor și închiderea unor aeroporturi, ca urmare a situației de securitate din regiune. Monitorizăm îndeaproape situația și menținem legătura permanentă cu studenții afectați, oferindu-le sprijin și flexibilitate academică, până la normalizarea condițiilor de transport și siguranță", a precizat președintele Ligii Studenților Străini din Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Hai ca se poate Marți, 10 Martie 2026 12:13 86.124.202.*** Link la comentariu

Nu au si ei niste pile pe la usere sau alti declici ceva sa le puna o pila?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.