Câți bani investește România în educația unui elev? Diferență uriașă față de media OCDE

Țara noastră a crescut sumele investite în educație, dar finanțarea rămâne mult sub media statelor membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
În 2023, România a alocat doar 3.783 de dolari pentru fiecare elev din ciclul primar, de peste trei ori mai puțin decât media OCDE, de 12.893 de dolari, potrivit raportului „Education at a Glance 2026”.
Cheltuielile cu educația au crescut, dar nu suficient
Investițiile în educație se bazează în principal pe bani publici. Datele OCDE pentru perioada 2015–2023 arată că țara noastră a avut o evoluție diferită față de tendința înregistrată în țările membre ale organizației.
În România, cheltuielile publice pentru educație, raportate la PIB, au crescut de la 2,4% în 2015 la 2,6% în 2023. În aceeași perioadă, media OCDE a urmat o tendință ușor descendentă, de la 4,4% la 4,2% din PIB.
Cu toate acestea, România continuă să se situeze mult sub nivelul mediu al OCDE. Diferența este evidentă și în cazul fondurilor publice alocate direct instituțiilor de învățământ. În 2023, acestea au reprezentat 2,4% din PIB în România, comparativ cu 4% din PIB în medie în țările OCDE.
Învățământul primar primește cei mai puțini bani
Organizația plasează România alături de Grecia și Ungaria în lista statelor în care educația are o pondere redusă atât în totalul cheltuielilor guvernamentale, cât și în raport cu dimensiunea economiei. Datele arată o prioritate bugetară mai scăzută pentru sistemul de educație.
Diferența dintre România și celelalte state membre OCDE se observă de la primele niveluri de educație. Pentru segmentul de vârstă 3-5 ani, cheltuiala publică per copil a ajuns la 4.766 de dolari în România în 2023, în creștere de la 3.295 de dolari în 2015. În perioada menționată, media OCDE a crescut de la 8.201 la 10.331 de dolari. Prăpastia se adâncește în învățământul primar, unde țara noastră a cheltuit 3.783 de dolari pentru fiecare elev în 2023, în vreme ce media OCDE a fost de 12.893 de dolari.
În gimnaziu, cheltuiala publică per elev s-a situat la 8.658 de dolari în România, spre deosebire de 14.291 de dolari la nivelul OCDE.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.